ORDONANTA DE URGENTA nr. 4 din  2013

ORDONANTA DE URGENTA nr. 4 din  2013, privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative conexe.
EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 31 ianuarie 2013
Având în vedere că, potrivit art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2012, noul Cod de procedură civilă urmează să intre în vigoare la data de 1 februarie 2013, dat fiind că prin Legea privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt promovate o serie de soluţii legislative vizând, în principal, pregătirea punerii în aplicare a noului Cod de procedură civilă, având în vedere că prin Planul de măsuri elaborat de Ministerul Justiţiei şi adoptat de Guvern prin Memorandumul cu tema “Pregătirea sistemului judiciar pentru intrarea în vigoare a noilor Coduri. Evaluarea situaţiei actuale. Plan de măsuri” s-a propus etapizarea, pe o perioadă de 3 ani, a măsurilor generate de cheltuielile de personal, infrastructură fizică şi tehnologia informaţiei, bunuri şi servicii, complementar soluţiilor legislative ce fac obiectul legii mai sus menţionate care vizează, în principal, prorogarea aplicării, pentru aceeaşi perioadă, a punerii în aplicare a unor dispoziţii ale noului Cod de procedură civilă, cum sunt cele privitoare la cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului în camera de consiliu, ţinând seama de faptul că este imperios necesar ca măsurile legislative ce fac obiectul Legii privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă să intre în vigoare concomitent cu dispoziţiile noului Cod de procedură civilă, pentru a se evita dificultăţile rezultate din succesiunea într-un interval scurt de timp a două reglementări de procedură civilă, conţinând norme de competenţă, de procedură propriu-zisă şi cu privire la căile de atac, generând un regim procedural neunitar pentru dosarele care se vor înregistra începând cu data de 1 februarie 2013, întrucât neadoptarea, până la data de 1 februarie 2013, a măsurilor ce fac obiectul prezentului act normativ ar avea drept consecinţă intrarea în vigoare, la această dată, a unor dispoziţii din noul Cod de procedură civilă pentru a căror punere în aplicare nu au fost luate măsurile de ordin legislativ şi logistic necesare, ţinând seama de faptul că neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă până la data de 1 februarie 2013 ar putea genera blocaje la nivelul instanţelor, cu consecinţe grave de ordin procedural în activitatea de judecată, care ar putea conduce la afectarea dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, în termen rezonabil, în considerarea faptului că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 967 din 20 noiembrie 2012 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 pct. 1^1 şi ale art. 299 alin. 1^1 din Codul de procedură civilă în vigoare, iar Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu completările ulterioare, consacră, la art. 94 pct. 2, o soluţie legislativă similară, fiind necesară abrogarea acestor dispoziţii, ţinând seama că este imperios necesară corelarea datei de intrare în vigoare a dispoziţiilor art. 60^1 alin. (1) lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, cu data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, respectiv a art. 60^1 alin. (1) lit. g) cu data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, luând în considerare faptul că amânarea aplicării unor dispoziţii introduse în legi speciale prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă nu ar trebuie să fie de natură a afecta concepţia generală a noii reglementări procesual-civile în materia căilor de atac, având în vedere că, pentru neparticiparea la şedinţa de informare asupra beneficiilor medierii, noul Cod de procedură civilă prevede sancţiunea amenzii judiciare, impunându-se amânarea prevederilor referitoare la sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, precum şi pentru modificarea art. II din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, pentru o perioadă necesară evaluării eficacităţii noii sancţiuni, raportat la finalitatea urmărită, şi anume popularizarea şi încurajarea recurgerii la procedura medierii, luând în considerare necesitatea efectuării unui studiu de impact şi organizării unei dezbateri publice extinse asupra normelor privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, având în vedere că aspectele mai sus menţionate vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă. în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

ART. I Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 81 va avea următorul cuprins: “Art. 81. – Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cu completările ulterioare, intră în vigoare la data de 15 februarie 2013.” 2. Articolul 82 va avea următorul cuprins: “Art. 82. – Prezenta lege intră în vigoare la data prevăzută la art. 81, cu excepţia dispoziţiilor art. 80, care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi a dispoziţiilor art. 38 pct. 1 şi 2, care intră în vigoare la data de 1 iulie 2013.”

ART. II După alineatul (2) al articolului 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 18 aprilie 2008, cu modificările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
“(3) Hotărârea instanţei este supusă numai apelului.”

ART. III Prevederile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în procesele începute în perioada 15 februarie 2013-30 iunie 2013.

ART. IV Articolul 1 punctul 1^1 şi articolul 299 alineatul 1^1 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

ART. V La articolul 94 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cu completările ulterioare, punctul 2 se abrogă.

ART. VI Dispoziţiile alineatului (1^2) al articolului 2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, intră în vigoare la 1 august 2013.

ART. VII Articolul III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, precum şi pentru modificarea art. II din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 21 decembrie 2012, se modifică şi va avea următorul cuprins:
“Art. III. – Dispoziţiile art. 2 alin. (1^2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, se aplică numai proceselor începute după data de 1 august 2013.”

ART. VIII Termenul prevăzut la art. II din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 9 iulie 2012, referitor la intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 60^1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă după cum urmează:
a) până la intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cu completările ulterioare, în ceea ce priveşte dispoziţiile alin. (1) lit. a)-f);
b) până la intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, în ceea ce priveşte dispoziţiile alin. (1) lit.g).

PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează: –––––
Ministrul justiţiei, Mona-Maria Pivniceru

Ordonanta de urgenta nr. 4 din 2013

zv7qrnb